SilviuP.ro

E atat frig ca picaturile de ploaie ajung ca niste varfuri de cravase pe fiecare petic de piele expus, iar numarul lor des face ca intepaturile reci sa se asemene mai degraba cu o amorteala. Bate un vant nenorocit pe ca-l simti pana in oase, ca pe un tipat disperat de copil ce-ti cutremura intreaga fiinta. Totusi, nu percepi vajaitul, de parca ar trece cu un zgomot surd pe langa si prin tine, insa senzatia este ca te lasa fara suflet.

E o raceala pe care n-o simti doar in picioare, in varfurile degerate ale mainilor si nici macar pe fata stransa si crispata; dar pe care nu poti sa o localizezi decat vag, undeva adanc inlauntru  tau. E atat de profund frigul asta ca deja ai depasit tremuratul haotic, involuntar, ca deja respiratia a devenit mai lunga, ca un oftat, iar cu pasii repezi te-ai garbovit ca un pitic din povesti.
(mai mult…)

In ultima vreme nu mai zbor.. nu, nu e vorba de pilotat pe calculator.. sau la aerodromul Strejnic (nu am pilotat niciodata in realitate). Nu, ma refer aici la visele pe care le aveam odinioara in care zborul nu era nimic mai simplu decat o miscare a mainilor si o plutire usoara, fara griji, catre.. absolut ?!

Nu mai am astfel de vise in ultima vreme.. de fapt nu prea mai am vise [punct]. Imi pare rau, sunt sigur ca oricine a visat cel putin odata ca zboara, fara ajutorul unei masinarii, s-a bucurat de un sentiment deosebit de detasare si relaxare. (mai mult…)

Simt.. cum tamplele imi preseaza creierul de parca o mana nevazuta isi strange degetul mare si aratatorul pe circumferinta capului meu. As vrea.. sa pot sa scutur aceasta mana printr-o miscare rapida stanga-dreapta, dar tot ce reusesc prin asta este sa amplific senzatia de presiune exercitata adanc sub teasta.

Nu pot.. sa respir bine si ma abtin cu greu sa deschid gura pentru a inhala. Orice curent de aer care aluneca pe gat il simt ca pe o bautura tare, servita dintr-un pahar cu gheata, dar care nu-si opreste efectul cateva secunde dupa aceea. Raman.. cu usturimea, incercand sa-mi provoc ganduri calde, relaxante, dar atunci ma loveste. Ma sufoc.. si simt cum aerul care a patruns incet in gat se opreste, se aduna si rabufneste ca dintr-un vulcan, in sens opus. (mai mult…)

Fiind in trafic aproape zilnic, mai mult sau mai putin ca altii, nu pot sa nu observ cum, atat eu cat si ceilalti, practicam un stil de condus huliganic. Nu ma refer aici neaparat la condusul agresiv, la injuraturi si gesturi obscene, ci la modul in care conducem fara a ne pasa prea mult de ceilalti participanti din trafic.

Un prieten de-al meu a fost de curand in Germania si mi-a spus ca s-a minunat de ce a putut sa vada acolo. Nu sunt adeptul generalizarilor de genul “numai la noi e asa, la aia e altfel, insa nu-mi venea sa cred nici mie si nici lui desi vazuse cu ochii lui cum o coloana intreaga de masini a stat pentru a doua oara la semafor deoarece doamna din prima masina cauta ceva in torpedou. Cireasa de pe tort nu este ca n-a depasit nimeni coloana cu derapaje spectaculoase, ci faptul ca nu s-a auzit nici macar un claxon in tot acest timp. (mai mult…)

Trebuie sa fii nebun sa nu iubesti natura, mai ales dupa o saptamana, doua, patru.. prin in jungla de beton. La fel de nebun trebuie sa fii si sa fugi la primul colt de iarba pe care sa-l umpli de cutii de bere, cartoane de mici, amlaje, etc.

Ma doare sufletul sa vad cum se vinde tara asta parcela cu parcela, cum nu se tine cu dintii de pamantul pe care altii-l laudau in romane si cum nu sunt exploatate zonele autohtone din punct de vedere turistic. E adevarat ca prioritatile momentan sunt altele, dar ma rog sa nu fie prea tarziu cand ne vom da seama ce comoara pretioasa este pamantul asta pe care-l saruta Ion al lui Rebreanu.

Nu am mai scris nimic de ceva vreme. Partial am fost ocupat cu sesiunea, partial accidentat (de doua ori) si in mare parte am vrut sa evit sa comentez o perioada stirile politice care abunda din plin in presa scrisa.

Imi plac toate anotimpurile cu care este binecuvantata tara noastra, fiecare are ceva special si ne incanta in felul sau. Primavara este anotimpul indragostitilor, este vremea in care natura revine la viata. Aceste expresii le tot auzim, dar nu stiu cat de des le intelegem.

E inca februarie ce-i drept, dar weekendul trecut am simtit primavara pe fetele si in sufletele noastre. Nu stiu daca soarele bland, cerul senin, culorile verzi care apar in jur, sau zambetul iubitei mele m-au facut sa simt ca vine primavara.

Departe de griji si probleme, o plimbare in mijlocul naturii va va reincarca cu energie si va va linisti spiritul. Bucurati-va de sanatate, de prietenii vostrii si de faptul ca traiti!

Totul evolueaza, iar pentru a tine pasul nevoia de adaptare este evidenta. Lucrurile care ne inspira forta si determinare sunt cele care ne vor purta mai departe.

Acesta e locul in care-mi voi expune parerile si ideile, in asteptarea eventualelor feedback-uri. Poate vor exista de asemenea divagatii, aberatii, s.a.m.d., dar imi rezerv acest drept. Acestea fiind spuse:

Ma numesc Silviu si iti urez bun venit pe blogul meu!